TEXT

luni, 2 mai 2016

Ce combinatie mortala! Anda Adam, pe o motocicleta

În martie 2002, o vedeam pe Anda Adam pe "autostrada". Era mândra si de un eventual stigmat al efectuarii unei asemenea operatii estetice. Îsi lansa un nou album si parea gata sa faca orice cu motocicleta pe care i-am pus-o la dispozitie, întocmai dupa cum vazuse ea în Thailanda. Sau nici chiar asa? Judeca si singur dupa ce parcurgi cativa km cu motocicleta


Si-a „programat“ copilul pe la 25 de ani (acum are 22), pentru ca „diferenta de vârsta cât mai mica dintre mama si copil este un adevarat atu“. Mama ei a nascut-o când avea doar 19 ani si acum merg împreuna în discoteca, distrându-se ca-n filme. Un tip i-a cerut chiar numarul de telefon al mamei ei. Andei i-a fost foarte greu sa-l convinga ca este vorba de mama si nu de sora sau vreo prietena. „A fost îngrozitor când m-au mânjit cu ulei, cu motorina, nu suportam ideea, eram nervoasa, dar m-am linistit. Am vazut apoi fotografiile si sunt foarte reusite, îmi plac enorm.“

Intre timp, au trecut 11 ani, iar Anda Adam a trecut din bratele lui Victor Slav, in cele ale fotbalistului Catalin Tira si a ajuns in cele din urma in casatorita cu Catalin Botezatu.